Noua directivă Erp EcoDesign
Uniunea Europeană a stabilit aceste obiective ambiţioase
Pe 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare regulamentul (UE) 206/2012 și reprezintă transpunerea condiţiilor stabilite prin Directiva ErP 2009/125 CE pentru instalaţiile de aer condiționat pentru uz casnic cu capacitate de răcire până la 12 kW, pentru promovarea unui design al produselor eco-compatibil care să utilizeze energia și să reducă emisiile de CO2 și consumul de energie cu până la 20% până în 2020 prin aplicarea unor standarde de eficienţă energetică foarte ridicate.
Motivul pentru care astăzi directiva ErP include, de asemenea, sistemele de aer condiționat este evident: tehnologia instalațiilor de aer condiționat face parte din viața noastră de zi cu zi. Pe timpul verii, aproape nimeni nu este dispus să renunţe la confortul unei instalaţii de aer condiționat în propria mașină și un număr tot mai mare de familii și de proprietarii de case instalează sisteme de climatizare.
În acest domeniu, evoluţiile tehnice din ultimii ani au fost deosebit de pozitive în ceea ce privește eficiența energetică, în special dacă luăm în considerare mărcile unor producători foarte cunoscuţi precum Mitsubishi Electric.
Certificarea CE
Directiva ErP își propune să încurajeze proiectarea de produse cu eficienţă energetică ridicată prin intermediul instrumentelor de politică adecvate.
Directiva cadru definește grupele de produse afectate și condițiile cadru aplicabile.
Produsele care consumă energie sunt afectate de această directivă în cazul în care îndeplinesc următoarele criterii:
- volumul vânzărilor anuale în cadrul UE să fie de cel puțin 200.000 de unități;
- impact semnificativ al produsului asupra mediului înconjurător și posibilitatea de îmbunătăţire evidentă în ceea ce privește compatibilitatea cu mediul înconjurător, la un preţ rezonabil.
Clasificarea pe grupe de produse este implementată utilizând așa-zisele Loturi (Lot 1 pentru pompe de căldură, Lot 10 pentru instalaţii de aer condiționat pentru uz casnic de până la 12 kW).
Dacă nu sunt atinse clasele de eficienţă minimă, se va aplica o interdicţie cu privire la importarea acestora în Uniunea Europeană.
Această interdicţie privind importarea se bazează pe o presupunere foarte simplă: în viitor, eticheta energetică va fi parte integrantă a conformității CE.
Prin urmare, sistemele de aer condiționat care nu îndeplinesc cerințele minime nu vor primi certificatul CE.
Presiunea acustică față de puterea acustică
Atenție la eficienţă și confort
În viitor, se vor utiliza noi clase de eficienţă energetică.
Pe lângă o clasă de eficienţă energetică îmbunătăţită față de cea utilizată în prezent, clasa A, scara de valori va fi extinsă pentru a include clasele A +, A ++ și A +++.
În plus, consumatorii vor primi mai multe informații importante cu privire la deciziile lor de cumpărare, de exemplu informații cu privire la emisiile de zgomot ale sistemului de aer condiționat split.
În acest sens, nivelul puterii sunetului unității interne și al unității externe este indicat în decibeli fiind un parametru acustic obiectiv.
Dacă se cunoaște parametrul referitor la puterea acustică a unei unități interne, este posibilă calcularea emisiei acustice luând în consideraţie distanța și caracteristicile de propagare.
Un avantaj deosebit este posibilitatea de a compara diferitele sisteme de aer condiționat indiferent de locul unde acestea sunt utilizate și de metoda utilizată pentru măsurarea presiunii acustice.
De multe ori nivelul presiunii acustice se măsoară la o distanță de aproximativ 1 m; la această distanță, sistemele moderne de aer condiționat split sunt deosebit de silenţioase și au o valoare medie de 21 decibeli.